Fiecare zi ma creste cu cate o lectie. Prin mine sau prin ceilalti, mai usoara sau mai grea, oricum ar veni, lectia de viata de zi cu zi ma intregeste putin cate putin. Unele vin chiar de doua si trei ori la rand, ca o recapitulare, sa intre bine la cap.
Reusesc sa nu mai judec lumea. Partial. Insa nu mi-e deloc la indemana sa nu-i judec pe cei care depind de mine si de care depind eu. Dependentele nu se dizolva si nu dispar asa pur si simplu, doar pentru ca vreau eu.
Intuitia este un extrasimt. Un presentiment. O cunoastere apriori. Un dar de la ghizii mei. Asa cum simt caldura si frigul, la fel simt minciuna, prosteala, linistea sau durerea sufleteasca, bucuria sau foamea cuiva. Pur si simplu, stiu.
Binele cu forta nu e Bine. Binele este ca si Adevarul - fiecare cu binele/adevarul lui. E o pierdere de vreme sa convingi pe cineva ca e mai bine cum zici tu. Dupa cum la fel, e o pierdere de energie sa explici cuiva adevarul tau.
"Tara arde si baba se piaptana", mare vorba, multumesc cui a inventat-o. Include tot ce trebuie: baba care chiar e baba; nepasarea sau mai exact nesimtirea; prioritatile inversate. Mda.
Revenirea sau ramanerea in bucla reinvie trairile de la momentul respectiv. Acceptarea este prima jumatate a drumului. Fara ca "a accepta" sa insemne "a fi de acord". A doua jumatate a drumului este iertarea.
Galagia e o boala. Linistea e un remediu. Invers nu.
Abonaţi-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Si daca se intampla ca intuitia sa-ti joace feste? Ca s-ar putea intampla si asa ceva, chiar daca este vorba de un extrasimt.
RăspundeţiŞtergere